USR PLUS susţine că includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, decizie luată marţi, reprezintă ‘o şansă uriaşă’ pentru comunitatea locală, pentru dezvoltarea şi conservarea patrimoniului.
‘Zi istorică pentru istoria românilor! Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este victoria tuturor celor care, prin implicarea lor civică, au salvat una din cele mai de preţ comori ale istoriei vechi a românilor. Prin decizia de astăzi, comunitatea locală primeşte o şansă uriaşă pentru dezvoltarea şi – în acelaşi timp – conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai uşor de accesat finanţări pentru protejarea patrimoniului şi investiţii în activităţi economice, care să pună în valoare galeriile romane şi peisajul minier al localităţii’, precizează USR PLUS, într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii.
USR PLUS arată că, potrivit experţilor, care fac recomandările pentru înscrierea monumentelor pe lista Patrimoniului Mondial, Peisajul Cultural Minier Roşia Montană reprezintă ‘cel mai semnificativ, extins şi divers din lume, datând din perioada ocupaţiei romane a Daciei (106 – 127 î.Hr.)’. În plus, conţine ‘cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume’.
‘Acum, toate aceste lucruri sunt recunoscute şi protejate la nivel mondial’, subliniază formaţiunea politică.
Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marţi, înscrierea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii.