AcasăStiri generaleUSR: Proiect de lege cu măsuri pentru reducerea poluării atmosferice în oraşe,...

USR: Proiect de lege cu măsuri pentru reducerea poluării atmosferice în oraşe, depus la Parlament

Un proiect prin care se propune crearea unui sistem naţional pentru asigurarea monitorizării calităţii aerului a fost depus, joi, la Parlament, de către parlamentarii USR Oana Cambera şi Dragoş Popescu.

Ei susţin că măsurile propuse în proiectul privind modificarea Legii privind calitatea aerului sunt menite să reducă poluarea atmosferică în oraşe.

‘Propunerea legislativă vine în contextul în care 29.000 de români mor anual din cauza unor boli asociate poluării. România se confruntă cu şase proceduri de infringement privind calitatea aerului şi am fost condamnaţi la Curtea Europeană de Justiţie. Poluanţii hidrogen sulfurat şi negru de fum nu erau incluşi, până în prezent, în Legea calităţii aerului. O altă măsură va permite ca Garda de Mediu să poată face măsurători privind calitatea aerului. Până acum, Garda de Mediu desfăşura doar activităţi de inspecţie şi control’, a spus deputatul Oana Cambera, joi, la Senat.

Dragoş Popescu a explicat că prin proiectul de act normativ se va permite primarilor să folosească ‘datele de la reţelele private de senzori pentru a-şi îndeplini planul integrat privind calitatea aerului’.

‘O altă măsură importantă este cea prin care poluatorii industriali sunt obligaţi să-şi facă publice date automonitorizării lor, (…), astfel încât, în orice moment, Garda de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului să poată lua imediat măsuri dacă se produce vreun accident (…). Acest proiect face parte dintr-un program mai amplu – ‘Reforma pentru aer”, a afirmat senatorul Dragoş Popescu.

Proiectul mai prevede publicarea de către primării pe propriul site a datelor de calitate a aerului.

Dragoş Popescu a adăugat că proiectul USR este susţinut şi de parlamentari de la PNL, PSD şi neafiliaţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks