Senatorii PSD şi PNL au votat împotriva Diasporei, respingând iniţiativa legislativă USR care ar fi asigurat o pensie echitabilă pentru românii care au lucrat şi în străinătate şi care prevedea ca „punctele de stabilitate” din noua Lege a pensiilor să fie acordate şi pentru perioadele de muncă efectuate în alte ţări.
Noua Lege a pensiilor acordă persoanelor care au peste 25 de ani vechime în câmpul muncii un bonus, „puncte de stabilitate”, care majorează pensia beneficiarului, doar că românii care au lucrat atât în România, cât şi în alte state nu se numără, inexplicabil, printre beneficiari şi, prin urmare, ei se vor trezi cu pensii mai mici decât cele cuvenite, cu toate că au muncit peste 25 de ani. Iniţiativa USR ar fi corectat această nedreptate.
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din Plen, senatorul USR Irineu Darău a acuzat coaliţia de guvernare că minte, că vinde oamenilor iluzia că dacă au muncit mult vor avea un bonus la pensie, dar că, în fapt, Ministerul a făcut o formulă de calcul prin care o generaţie întreagă şi foarte numeroasă, care a cumulat şi ani de muncă în străinătate, nu beneficiază de acest bonus.
„A fost un calcul cinic, prin care oameni care au muncit 25-30-35 de ani, dintre care unii în străinătate, să nu obţină absolut niciun punct de stabilitate. Este o discriminare, se încalcă Tratatul Fundamental al Uniunii Europe. Astăzi, Legea pensiilor nu numai că este greşită, dar este şi imorală şi încalcă drepturi fundamentale”, spune senatorul USR Irineu Darău, unul dintre iniţiatori.
La rândul său, senatorul USR de Diaspora Radu Mihail susţine că votul de azi constituie dovada clară că senatorilor PSD şi PNL nu le pasă de milioanele de români care au fost nevoiţi să plece în străinătate în căutarea unui trai mai bun.
Radu Mihail: „După ce că pensiile din România sunt printre cele mai mici din UE, PSD şi PNL îi mai faultează o dată pe cei care au lucrat şi în alte state europene. Mai mult, prin respingerea iniţiativei USR, senatorii puterii au încălcat Tratatul Uniunii Europene, care la art. 45 consacră un principiu fundamental, şi anume dreptul la libera circulaţie a lucrătorilor – ceea ce înseamnă că munca trebuie să fie apreciată şi răsplătită indiferent de locul unde este ea prestată.”
Propunerea legislativă USR asigură:
tratament egal pentru toţi cetăţenii români care au muncit în alte state membre ale Uniunii Europene/state cu care România are încheiate acorduri bilaterale, indiferent de locul în care şi-au desfăşurat activitatea profesională;
corectitudine şi transparenţă în procesul de calcul al pensiilor comunitare, prin includerea tuturor perioadelor de cotizare realizate în diverse ţări;
înlăturarea discriminării şi inechităţii în sistemul de pensii, astfel încât toţi beneficiarii să primească drepturile cuvenite în funcţie de întreaga lor carieră contributivă;
consolidarea colaborării şi schimbului de informaţii între autorităţile din diverse state membre ale Uniunii Europene pentru a facilita procesul de verificare şi validare a perioadelor de cotizare realizate în alte ţări.
Senatul este prima cameră sesizată. Iniţiativa legislativă va merge acum la Camera Deputaţilor, pentru dezbateri şi vot final.
Articolul USR: PSD şi PNL discriminează românii din Diaspora, care nu vor primi la pensie bonusul pentru vechime apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro