Rezultatele de la examenul de Bacalaureat oferă imaginea nefardată a eşecului sistemului educaţional din România sub mandatele lui Klaus Iohannis, în condiţiile în care doar 42% dintre copiii care au început clasa I în 2011 au ajuns să treacă examenul de Bacalaureat din 2023, precizează un comunicat de presă al USR.
‘Din 206.055 elevi care au intrat în şcoala românească în 2011, doar 87.266 au luat Bac-ul. Şi mai dramatic este că mare parte a acestei generaţii s-a pierdut pe drum în timpul liceului. Am avut 174.472 elevi care au terminat clasa a VIII-a în 2019 şi dintre aceştia doar 50% (!!!) au reuşit să ia azi examenul – 87.266. Aici suntem!’, declară senatorul USR Ştefan Pălărie, citat în comunicat.
Potrivit USR, ‘miniştrii Educaţiei PSD şi PNL care s-au rotit la putere în ultimii ani nu au făcut absolut nimic să schimbe în bine soarta şcolii româneşti şi, în egală măsură, vinovat de eşec este şi preşedintele Iohannis care, după ce a lansat cu fast programul România Educată, a cauţionat adoptarea unor legi ale Educaţiei care nu oferă soluţii reale pentru a reduce abandonul şcolar, protejează industria meditaţiilor şi încurajează plagiatorii şi impostura academică’.
‘Ratele de promovare tot mai mici la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională reprezintă oglinda unui sistem de educaţie acaparat de politicieni care au eşuat în a reforma învăţământul românesc. Adică au promis din nou ce n-au făcut vreodată. Anul acesta, în plus, avem un Bac sub semnul fraudării subiectelor, ceea ce ne duce cu gândul la cultivarea ‘specializării’ de bază a PNL-PSD’, a declarat, la rândul său, deputatul USR Filip Havârneanu.
USR aminteşte că marţi, 4 iulie, de la ora 12,00, i-a convocat pe reprezentanţii Ministerului Educaţiei la Comisia pentru învăţământ din Senat pentru a da explicaţii privind suspiciunile de fraudă la Bacalaureat.