USR anunţă că amendamentul formulat de senatorii Ştefan Pălărie, Irineu Darău, Cosmin Poteraş şi Cristian Viaşu pentru stoparea creşterii numărului de posturi din aparatul de lucru al Guvernului, adus OUG 103/2021, va fi susţinut în Camera Deputaţilor.
Termenul de adoptare tacită până la care se putea dezbate şi vota OUG 103/2021 în plenul Senatului s-a împlinit pe 3 noiembrie, ordonanţa trece prin adoptare tacită şi va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, în forma Guvernului, fără să includă amendamentul formulat în Comisia de muncă a Senatului.
OUG 103/2021 a fost inclusă pe ordinea de zi a plenului de miercuri, dar în urma consultării liderilor grupurilor parlamentare şi prin votul plenului, a fost retrimisă la Comisia de muncă.
Înainte de OUG 103/2021 privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice, legislaţia în vigoare prevedea că ‘numărul maxim de posturi pentru aparatul de lucru al Guvernului este de 950, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora’.
Prin OUG 103/2021, Guvernul Cîţu a eliminat cifra şi a prevăzut, în schimb, că numărul maxim de posturi al fiecărei instituţii publice şi structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte prin hotărâri ale Guvernului.
‘Pentru ca numărul maxim de posturi din fiecare instituţie publică şi structură din cadrul aparatului de lucru al Guvernului să nu rămână exclusiv la cheremul Executivului, ci să existe şi filtrul suplimentar al controlului Parlamentului, senatorii USR Ştefan Pălărie, Irineu Darău, Cosmin Poteraş şi Cristian Viaşu au depus, în cadrul dezbaterilor pe OUG 103/2021 din Comisia pentru muncă a Senatului, un amendament astfel încât numărul maxim de posturi să nu poată fi modificat printr-o simplă hotărâre de Guvern. Plenul Senatului a preferat, însă, să adopte tacit ordonanţa, adică fără includerea amendamentului USR’, se arată într-un comunicat al USR transmis, joi, AGERPRES.
Senatorul Cosmin Poteraş consideră că stabilirea numărului maxim de posturi prin hotărâri de Guvern înseamnă ‘posturi ‘fără număr’, cu zero control parlamentar’.
‘În democraţia noastră originală avem nu numai capitalism de cumetrie, ci şi liberalism ‘la stat’. Antreprenoriatul şi piaţa liberă sunt doar pentru alţii. Deşi personalul din aparatul Guvernului şi instituţiile subordonate a tot crescut în ultimii ani, se pare că nu e suficient, aşa că Guvernul a supus aprobării Parlamentului o ordonanţă de urgenţă care stipulează că numărul maxim de posturi se stabileşte prin hotărâri ale Guvernului. Cred că e clar pentru toată lumea ce înseamnă asta: posturi ‘fără număr’, cu zero control parlamentar, că doar Guvernul subţire cu cheltuială se ţine. Am depus, în Comisia pentru muncă a Senatului, un amendament care să corecteze această dispoziţie şi care a fost votat în unanimitate’, a afirmat Poteraş, citat în comunicat.
El susţine că legea a fost scoasă de pe ordinea de zi sub pretextul retrimiterii la comisie, pentru a se adopta tacit fără amendamentul USR.
‘Se mimează procedurile parlamentare în timp ce, departe de ochii publicului, sub ceaţa deasă a formării unui nou guvern, au loc tocmeli cu rezultatul pe care-l ştim de-atâţia ani: scaune să fie, că pile se găsesc’, declară senatorul USR Cosmin Poteraş.
Senatorii USR au propus revenirea la forma de dinainte de OUG 103/2021, arătând că ‘nu există o explicaţie solidă şi fundamentată pentru ca numărul maxim de posturi să fie stabilit printr-un act normativ exclusiv la îndemâna Guvernului şi că este nevoie de un control exterior Executivului’.
‘Considerăm că, în cazul în care Guvernul are nevoie de o mărire a numărului de posturi din cadrul aparatului de lucru, Guvernul are la îndemână instrumentul ordonanţei de urgenţă, act care este supus controlului Parlamentului prin intermediul legii de adoptare ulterioare (…). USR va face, însă, toate demersurile necesare pentru ca amendamentul propus să fie dezbătut în Camera decizională, pentru că românii nu au nevoie de înfiinţarea pe bandă rulantă de noi posturi călduţe în administraţia centrală, ci au nevoie să fie stopată risipa banului public’, mai susţin iniţiatorii amendamentului.