Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a depus o iniţiativă legislativă care stipulează că schimbările în structura examenelor de Evaluare naţională şi Bacalaureat se vor putea aplica doar elevilor care încep un ciclu educaţional, după anunţarea oricărei modificări.
Potrivit unui comunicat al USR, ‘măsura aduce claritate şi coerenţă în parcursul educaţional al fiecărui elev, instituind un cadru predictibil în sistemul de învăţământ, în special când vine vorba de examene: să nu mai fie posibil ca Evaluarea naţională sau Bacalaureatul să se schimbe peste noapte’.
‘Este anormal ca elevii să fie puşi în situaţia în care trebuie să urmărească cu sufletul la gură ce schimbări mai inventează un ministru sau altul. Elevii şi profesorii trebuie să ştie, în momentul în care intră pe uşa şcolii, măcar regulile jocului, dacă de hârtie igienică, săpun sau alte standarde minime nu poate fi încă vorba. Sunt propuneri pe care le-am făcut şi cu ocazia dezbaterii în Parlament a legilor Educaţiei, însă PSD şi PNL au respins cu nonşalanţă amendamentele noastre. De ce? Pentru că şi-au dorit ca Educaţia să fie o brambureală la mâna politicienilor’, a afirmat Radu Mihail.
USR susţine că ‘noua lege a învăţământului preuniversitar, care ar fi trebuit să elimine haosul din sistem, mai tare îl adânceşte, începutul de an şcolar fiind marcat de impredictibilitate’.
‘De la burse la asigurarea transportului, doamna ministru Deca desăvârşeşte dezastrul lăsat în urma ei de Sorin Cîmpeanu, bătându-şi joc în continuare de elevi, părinţi şi profesori. Deşi doamna Deca se laudă că s-au făcut consultări permanente în ultimii cinci ani prin proiectul România Educată, iată că o serie de măsuri propuse cu puţin timp înainte de începerea anului şcolar generează confuzie în spaţiul public’, a adăugat Radu Mihail.