AcasăPoliticaUtilizarea şi comercializarea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se realizeze...

Utilizarea şi comercializarea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se realizeze în condiţii de siguranţă

Utilizarea şi comercializarea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se realizeze în condiţii de siguranţă de către distribuitorii şi utilizatorii profesionişti şi, în acelaşi timp, este nevoie de introducerea unor cerinţe specifice pentru reglementarea activităţii de utilizare a acestor produse, susţin reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) într-un comunicat remis AGERPRES.

Instituţia a postat în dezbatere publică un proiect de OUG prin care se reglementează activităţile desfăşurate cu produse de protecţie a plantelor de către operatorii economici pe teritoriul României, controalele oficiale şi alte activităţi oficiale privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor.

Anumite reglementări din acest proiect au nemulţumit însă mai multe asociaţii ale fermierilor, care au transmis că sancţiunile pentru cei care aplică tratamente fitosanitare fără a avea o autorizaţie specială sunt prea dure, iar proiectul nu prevede nicio perioadă de tranziţie la noile reglementări.

„Este nevoie de actualizarea cadrului juridic în domeniul produselor de protecţie a plantelor în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României. Totodată, utilizarea şi comercializarea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se facă în condiţii de siguranţă de către distribuitorii şi utilizatorii profesionişti şi, în acelaşi timp, este nevoie de introducerea unor cerinţe specifice pentru reglementarea activităţii de utilizare a produselor de protecţie a plantelor”, menţionează Ministerul Agriculturii într-un comunicat transmis AGERPRES.

Astfel, una dintre actualizările juridice reglementează clasificarea produselor de protecţie a plantelor în două categorii, prima vizând produsele pentru uz profesional clasificate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor, ca produse cu toxicitate acută din categoria 1, 2 şi 3 care conţin pictograma GHS06 (cuvânt de avertizare). În această categorie se regăsesc actualele produse clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) a căror reglementare este foarte strictă în prezent.

Cea de-a doua categorie se referă la produsele pentru uz neprofesional, altele decât cele prevăzute anterior. „Şi în momentul de faţă produsele de protecţia plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) sunt strict reglementate, conform legislaţiei în vigoare. Prin actul normativ propus de MADR nu se aduce nicio restricţie suplimentară cu privire la categoriile de produse de protecţie a plantelor pe care fermierii le pot folosi, ci doar se aliniază la legislaţia europeană privind clasificarea şi etichetarea”, subliniază reprezentanţii MADR.

În vederea descurajării faptelor privind producerea, deţinerea sau utilizarea, precum şi punerea în circulaţie a produselor de protecţie a plantelor ilicite, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, prin proiectul de act normativ au fost stabilite şi infracţiuni. Faptele stabilite şi sancţionate ca infracţiuni sunt aplicabile doar persoanelor fizice şi juridice neautorizate pentru comercializarea, deţinerea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor de uz profesional (clasificate în prezent ca foarte toxic şi toxice, de ex.: fosfura de aluminiu).

Potrivit MADR, principalele reglementări propuse prin acest act normativ vizează ca pe teritoriul României să se comercializeze şi utilizeze doar produse de protecţie a plantelor omologate de Comisia Naţională de Omologare a Produselor de Protecţie a Plantelor, în timp ce unele categorii de produse de protecţie a plantelor pot fi utilizate numai de către utilizatorii profesionişti instruiţi şi certificaţi.

Totodată, utilizarea şi comercializarea produselor de protecţie a plantelor poate fi realizată în condiţii de siguranţă doar de către distribuitorii şi utilizatorii profesionişti. Proiectul de act normativ prevede şi introducerea unor cerinţe specifice pentru reglementarea activităţii de utilizare a produselor de protecţie a plantelor, iar activităţile de reambalare ce nu au fost prevăzute în actele normative anterioare se vor reglementa prin acest act normativ.

De asemenea, se actualizează activitatea privind importul produselor de protecţie a plantelor, se reglementează efectuarea controlului oficial şi a altor activităţi oficiale şi se stabileşte necesitatea utilizării şi comercializării produselor de protecţie a plantelor în condiţii de siguranţă de către distribuitorii şi utilizatorii profesionişti.

Nu în ultimul rând, prin proiectul de act normativ se simplifică modalitatea de comercializare şi utilizare a produselor de protecţie a plantelor prin precizarea pe eticheta produselor a sintagmei „produs de protecţie a plantelor pentru uz profesional”, se reglementează tratarea seminţelor cu produse de protecţie a plantelor omologate într-o ţară terţă, dar neomologate în România sau în alt sat membru destinate exportului şi se actualizează condiţiile de autorizare a operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu produse de protecţie a plantelor.

Sursa: AGERPRES

Articolul Utilizarea şi comercializarea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se realizeze în condiţii de siguranţă apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks