În Italia, anchetele privind decesele care au survenit la scurt timp după vaccinarea împotriva COVID-19 sunt în plină desfăşurare. Procuratura din oraşul Lagonegro din sudul Italiei studiază cazul unui ofiţer de poliţie în vârstă de 62 de ani care a decedat la câteva ore după ce i s-a administrat vaccinul Biontech/Pfizer. Anchetatorii vor să stabilească dacă există o legătură între vaccin şi deces, a relatat marţi presa italiană, conform APA.
Autorităţile italiene investighează, de asemenea, cel puţin şase decese care ar putea avea legătură cu vaccinul AstraZeneca.
Luni, o femeie de 54 de ani a fost internată la secţia de terapie intensivă a unui spital din Napoli după ce a fost vaccinată săptămâna trecută cu o doză din lotul ABV5811 AstraZeneca, care a fost suspendat duminică în Italia. Femeia, care nu avea probleme de sănătate înainte de a i se administra vaccinul, este în stare critică, conform presei din peninsulă.
Italia, asemenea altor câteva ţări din UE, a suspendat temporar administrarea vaccinului AstraZeneca.
Organizaţiile sindicale ale poliţiei italiene Carabinieri au raportat un număr semnificativ de cazuri de reacţii severe apărute în rândul agenţilor, după administrarea vaccinului AstraZeneca. Sindicatele au cerut controale amănunţite pentru a continua campania de administrare a vaccinului. Se fac investigaţii cu privire la decesele a cel puţin patru persoane din rândul forţelor de securitate, survenite după vaccinare.