AcasăStiri generaleVâlcea: 11 percheziţii efectuate într-un dosar privind suspiciuni de emitere de certificate...

Vâlcea: 11 percheziţii efectuate într-un dosar privind suspiciuni de emitere de certificate COVID false

Unsprezece percheziţii au loc luni dimineaţă la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile a două instituţii publice din Vâlcea într-o cauză penală ce vizează fapte de corupţie şi fals, ce ar fi fost comise anul acesta în cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, au anunţat procurorii vâlceni.

‘În cursul zilei de 13 decembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 11 locaţii, situate pe raza judeţului Vâlcea, dintre care două sunt la sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. La sediul Parchetului de pe Tribunalul Vâlcea urmează să fie prezentate în vederea audierii mai multe persoane’, au transmis reprezentanţii Parchetului Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.

Surse judiciare au precizat că cercetările vizează emiterea unor certificate verzi în anumite centre de vaccinare şi de către medici de familie din judeţ, asupra cărora există suspiciuni că ar fi false.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks