Elevii de nota 10 din Vâlcea vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean de Ziua Educaţiei, au anunţat, marţi, reprezentanţii instituţiei.
Potrivit preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, vor primi premii în bani cei 24 de elevi care au obţinut în vară 10 pe linie la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat, precum şi cei 18 vâlceni cu premiul I la olimpiadele şi concursurile naţionale.
‘Ne ţinem de cuvânt şi premiem şi anul acesta excelenţa. Este vorba de excelenţă în educaţie, este vorba despre copiii frumoşi şi deştepţi ai judeţului nostru. Joi, pe 5 octombrie, când sărbătorim Ziua Mondială a Educaţiei, vom avea şi Gala Educaţiei, la sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, începând cu ora 10. Vom avea premii în bani, dar şi trofee care să le reamintească despre acest moment şi să le arate cât de mult îi preţuim, pentru 42 de copii şi tineri de nota 10 din judeţul nostru. Nu uităm nici de cei care i-au pregătit şi avem premii şi surprize inclusiv pentru cadrele didactice care i-au ajutat să se pregătească şi să ne facă să fim mândri de ei’, a transmis preşedintele CJ Vâlcea.
Potrivit hotărârii aprobate luna trecută de consilierii judeţeni, fiecare dintre elevii cu media 10 la examenele naţionale va primi câte 1.500 de lei, iar premianţii la olimpiade şi concursuri naţionale vor primi câte 1.000 de lei.