Investiţia pentru proiectarea şi execuţia lucărilor pentru depozitul ecologic de deşeuri de la Roeşti, în valoare de 17,7 milioane de euro, a fost lansată miercuri şi are termen de finalizare peste un an şi jumătate, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Depozitul ecologic de deşeuri de la Roeşti (Centrul de Management Integrat al Deşeurilor) reprezintă ultima componentă a proiectului privind managementul integrat al deşeurilor în judeţ, pentru care CJ Vâlcea a obţinut o finanţare europeană de aproximativ 30 de milioane de euro.
‘Într-un an şi jumătate, vom ajunge la finalizarea implementării proiectului şi, implicit, a acestui ultim obiectiv de investiţii, care înseamnă realizarea unui depozit ecologic şi a două staţii de sortare, respectiv, de tratare mecano-biologică a deşeurilor. Numai pentru realizarea investiţiei de la Roeşti au fost alocaţi circa 17,7 milioane euro’, a spus Rădulescu într-o declaraţie de presă.
Acesta a punctat că la finalizarea depozitului de deşeuri de la Roeşti acolo vor lucra aproximativ 100 de persoane, astfel că prin acest proiect vor fi create şi noi locuri de muncă.