Trei persoane, între care doi minori, au ajuns miercuri dimineaţa la spital în urma unui accident rutier produs la intrarea în municipiul reşedinţă dinspre Drăgăşani şi în care au fost implicate două autoturisme, au anunţat autorităţile din Vâlcea.
‘Din primele verificări efectuate se pare că ar fi vorba de o coliziune între două autoturisme pe bulevardul Calea lui Traian intersecţie cu strada Posada, în municipiul Râmnicu Vâlcea, din care au rezultat 3 victime (2 sunt minori), care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale’, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Stancu.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că cei doi minori răniţi, un băieţel de 10 ani şi o fetiţă de 14 ani, au fost preluaţi de echipajele medicale cu dureri abdominale, în timp de cea de-a treia victimă, şofer al unuia dintre autoturismele implicate în accident, a fost scoasă din maşină de echipajul de descarcerare şi transportată la spital cu un traumatism cranio-cerebral.
‘În accident au fost implicaţi patru adulţi şi doi minori, care au fost evaluaţi de echipajul SMURD. Minorii acuzau dureri abdominale, motiv pentru care au fost transportaţi la UPU Vâlcea. Echipajul SAJ a transportat la spital un bărbat cu TCC în stare alterată rezultat din accident’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii acestui eveniment rutier. Traficul în zonă nu este însă afectat.