Activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din 19 localităţi, printre care Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti, se va desfăşura, începând de joi, pe o perioadă de două săptămâni, la o treime din capacitate, din cauză că incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus este mai mare de 1,5 la 1.000 de locuitori, potrivit unei hotărâri a Comitetului Judeţean de Urgenţă (CJSU) Vâlcea. Localităţile în cauză sunt: Băbeni (8,49), Drăgoeşti (4,66), Pietrari (4,07), Stoeneşti (2,97), Galicea (2,97), Vlădeşti (2,70), Călimăneşti (2,62), Buneşti (2,54), Milcoiu (2,42) Râmnicu Vâlcea (2,36), Berislăveşti (2,19), Runcu (2,15), Voineasa (1,99), Păuşeşti Măglaşi (1,99), Bujoreni (1,97), Costeşti (1,95), Goleşti (1,92), Ocnele Mari (1,74) şi Olanu (1,72). În perioada 1-14 octombrie, în localităţile menţionate se suspendă activităţile cu publicul în domeniul jocurilor de noroc şi în cazul cinematografelor, precum şi evenimentele publice (spectacole, concerte, evenimente culturale, târguri, bâlciuri, pieţe volante). Totodată, începând de joi, timp de 14 zile, în aceste localităţi nu se vor mai organiza evenimente private (nunţi, botezuri, zile onomastice, pomeni) în localurile publice din spaţii închise. În localităţile menţionate, în spaţii deschise este obligatorie purtarea măştii de protecţie pentru adulţi şi copiii de peste 5 ani dacă sunt în grupuri mai mari de două persoane care nu fac parte din aceeaşi familie. Prefectura Vâlcea a anunţat că aceste măsuri vor fi actualizate după 15 octombrie, săptămânal, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice. În privinţa unităţilor de învăţământ, începând de joi, 15 şcoli şi grădiniţe vor funcţiona după scenariul roşu, 181 conform scenariului galben şi 211 conform scenariului verde. Funcţionează după scenariul roşu, cu activităţile exclusiv online, unităţile de învăţământ din Băbeni, Drăgoeşti, Pietrari, şi Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea (unde sunt trei cazuri confirmate de COVID-19). În judeţul Vâlcea, de la începutul pandemiei au fost confirmate 2.212 cazuri de COVID-19, la ultima raportare, cea de miercuri, fiind anunţate de 63 de cazuri noi.