Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat în perioada sărbătorilor pascale zeci de amenzi pentru neconformităţi în ceea ce priveşte produsele alimentare specifice Paştelui, şi anume, carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, produse de patiserie şi vin, potrivit unui raport al instituţiei prezentat miercuri în şedinţa lunară a Colegiului Prefectural Vâlcea.
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea au precizat că în perioada 28 martie – 15 aprilie, au fost verificaţi 33 de operatori economici, dintre care 27 au fost găsiţi cu abateri de la legislaţie, cele mai grave fiind în ceea ce priveşte condiţiile de depozitare a peştelui.
‘Peştele congelat era depozitat în spaţiu frigorific destinat îngheţatei, neigienizat corespunzător, cu depuneri de praf şi mizerie, resturi alimentare şi acumulare excesivă de gheaţă pe pereţi, peştele plătică sărată era expus la comercializare alături de piept de pui şi pulpe de pui, în acelaşi spaţiu frigorific, neigienizat, degradat şi cu pete de rugină; expunerea preparatelor din peşte (icre hering, macrou marinat, hering marinat, sprot sărat marinat, zacuscă de peşte, cremwursti din peşte) în vitrina frigorifică cu depuneri de praf şi resturi alimentare pe grila de recirculare a aerului şi cu grătare cu urme de rugină şi pete de mucegai pe fagurele de recirculare aer rece. Pentru abaterile constatate, operatorii economici au fost sancţionaţi contravenţional cu trei amenzi în valoare de 15.000 şi s-au dispus măsuri de oprire definitivă de la comercializare a produselor – 36 kg în valoare de 1.050 lei’, se arată în raportul comisarilor vâlceni.
Nici la comercializarea ouălor operatorii economici verificaţi nu au stat prea bine, cinci dintre ei fiind găsiţi că vindeau ouă vrac pe care nu era trecută nici măcar data durabilităţii minime.
În total, comisarii vâlceni au aplicat pentru abaterile constatate la firmele verificate 32 de amenzi în valoare de 97.000 de lei şi au oprit temporar de la comercializare 453 de kilograme de produse alimentare neconforme, iar alte 50 de kg au fost retrase definitiv de pe rafturi. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)