Un angajat al unei balastiere din localitatea Budeşti, prins, joi, sub un mal de nisip ce s-a prăbuşit, a fost scos de pompieri, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger.
Intervenţia de salvare a fost îngreunată de faptul că în timpul operaţiunilor de eliberare a victimei a continuat prăbuşirea nisipului, a precizat sursa citată.
‘Angajaţii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în urmă cu puţin timp, în localitatea Budeşti, sat Budeşti, pentru salvarea unei persoane surprinse de prăbuşirea unui mal de nisip, în incinta unei societăţi comerciale cu profil de prelucrare şi desfacere a agregatelor de balastieră. Acesta ar fi fost surprins de desprinderea unei falii dintr-un depozit de nisip, care din cauza temperaturilor scăzute a îngheţat. În urma dezgheţului, aceasta s-a prăbuşit peste persoana în cauză, acoperindu-l în totalitate. La faţa locului acţionează patru echipaje de salvare (1 ASAS, 1 container multirisc, descarcerare, 1 SMURD şi unul SAJ cu medic). S-au executat operaţiuni de eliberare a victimei, aceasta fiind localizată în partea inferioară a unui buncăr încărcat cu nisip. Operaţiunile au fost îngreunate de prăbuşirea continuă a nisipului’, a declarat Octavian Fulger.
După o intervenţie de circa 30 de minute, bărbatul a fost scos de sub malul de nisip, inconştient.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare a victimei.