Un bărbat de 46 de ani din comuna Păuşeşti-Otăsău a fost reţinut de poliţişti, pe numele său fiind emis şi ordin de protecţie provizoriu după ce şi-ar fi bătut soţia cu furca.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, poliţiştii s-au autosesizat în acest caz ce s-a petrecut în urmă cu patru zile în timp ce cei doi soţi se aflau la muncă pe un câmp.
‘În fapt, la data de 5 septembrie a.c., poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 2 septembrie, în timp ce se afla pe un câmp împreună cu soţia sa, pe fondul unor discuţii contradictorii, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe aceasta, lovind-o cu o furcă, provocându-i astfel leziuni fizice care au necesitat îngrijiri medicale. În urma aplicării formularului de evaluarea riscului, poliţiştii au emis faţă de bărbat un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de cinci zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de soţia sa’, au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Bărbatul a fost reţinut miercuri pentru violenţă în familie iar joi va fi prezentat instanţei de judecată pentru dispunerea de măsuri legale.