AcasăStiri generaleVâlcea: Bărbatul căzut într-o râpă din masivul Cozia a fost transportat la...

Vâlcea: Bărbatul căzut într-o râpă din masivul Cozia a fost transportat la spital

Bărbatul de 35 de ani, căzut duminică după-amiază într-o râpă din masivul Cozia, a fost salvat după o intervenţie de aproape două ore, pentru recuperarea lui fiind solicitat şi un elicopter SMURD care l-a transportat într-o zonă de unde a fost preluat apoi de echipajele medicale şi dus la spital, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Potrivit sursei citate, bărbatul prezenta fractură de femur şi multiple traumatisme rezultate în urma căderii, pentru salvarea lui intervenind atât salvamontiştii de la Voineasa şi Brezoi, precum şi paramedicii şi o ambulanţă SAJ cu medic.

‘În jurul orei 18.15, angajaţii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 35 de ani, căzut în gol de la înălţime în zona Vârfului Cozia, punctul Bulz. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, o autospecială pentru teren accidentat, o echipă Salvamont Vâlcea şi o ambulanţă SAJ cu medic. La faţa locului a fost solicitat şi un elicopter SMURD dotat cu troliu, terenul fiind foarte accidentat. Persoana a fost găsită conştientă. În jurul orei 20,00, echipa de salvare a reuşit să ajungă la locul accidentului, să stabilizeze şi să imobilizeze victima pe targă, după care au început operaţiunea de extragere, preluarea de către elicopter şi transportarea rănitului la spital pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare. Bărbatul rănit a fost coborât cu elicopterul pe stadionul din oraşul Brezoi, de unde a fost preluat de ambulanţă SAJ cu medic’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks