Biblioteca Judeţeană ‘Antim Ivireanul’ din Râmnicu Vâlcea sărbătoreşte anul acesta voluntariatul printr-o campanie de strângere de cărţi pentru un centru de copii din judeţ, persoanele interesate să ajute fiind invitate să vină la bibliotecă şi să doneze volumele pe care le consideră potrivite pentru cei mici.
Reprezentanţii instituţiei de cultură vâlcene au precizat că acţiunea are loc în cadrul proiectului ‘4/4 PentruPrieteni’, demarat de mai mulţi ani în România de Ambasada Statelor Unite ale Americii şi American Councils of International Education, cărţile care vor fi strânse urmând să ajungă în biblioteca Centrului ‘Casa cu pitici’ din Ocnele Mari pe 3 aprilie.
‘Prin proiectul ‘4/4PentruPrieteni’ onorăm moştenirea impresionantă lăsată de Martin Luther King Jr., urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntariatului, 4/4 Pentru Prieteni dorindu-se a fi o recunoaştere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor. Inspiraţi de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King Jr.: ‘Întrebarea cea mai stringentă şi importantă a vieţii este: ce faci pentru ceilalţi?’, dorim să dedicăm perioada următoare comunităţii şi faptelor bune. Ne unim forţele pentru a aduce schimbări în bine oriunde ne-am afla’, a declarat purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene Vâlcea, Corina Bedreagă.