AcasăStiri generaleVâlcea: Cete de colindători din tot judeţul, la gala Festivalului Colindului Vâlcean

Vâlcea: Cete de colindători din tot judeţul, la gala Festivalului Colindului Vâlcean

Cete de colindători din toate zonele judeţului Vâlcea vor evolua miercuri seara pe scena de la Consiliul Judeţean, în ultima zi a Festivalului Colindului Vâlcean, eveniment ajuns la cea de-a opta ediţie.

Potrivit organizatorilor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea împreună cu Consiliul Judeţean Vâlcea, vor fi prezente grupuri şi ansambluri folclorice din Vaideeni, Horezu, Tomşani , Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Drăgăşani, Tetoiu, Boişoara, Costeşti, Malaia, Galicea, Perişani şi Voineasa, într-o gală a laureaţilor ce încheie seria de spectacole ce s-au desfăşurat săptămâna trecută în patru localităţi considerate vetre etnofolclorice reprezentative în Vâlcea.

Invitaţii speciali ai acestei gale sunt Bogdan Cioranu şi Codruţa Rodean, precum şi Suzana şi Daciana Vlad, gemenele folclorului maramureşean.

Spectacolul de la Râmnicu Vâlcea va avea loc în Sala Mare a Consiliului Judeţean, începând cu ora 17,00.

Intrarea este gratuită. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks