Aproximativ 70 de persoane s-au autoevacuat, miercuri, dintr-un tren care circula pe ruta Sibiu – Râmnic, după ce locomotiva garniturii a luat foc în timpul mersului, în apropierea haltei Turnu din staţiunea Călimăneşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, incendiul s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia electrică, trenul ajungând în staţia din Râmnic cu o întârziere de mai multe ore cu aproximativ o jumătate dintre călători, restul alegând să îşi continue călătoria cu mijloace de transport pe care şi le-au găsit singuri.
‘Din fericire, nu au fost persoane rănite, călătorii existenţi, în jur de 70 de persoane, autoevacuându-se până la sosirea echipelor de intervenţie. La scurt timp de la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins în fază incipientă, ulterior fiind asigurată răcirea compartimentului motor timp de aproape două ore. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la conductorii electrici neizolaţi corespunzător. Aproximativ jumătate din pasagerii din tren şi-au reluat călătoria cu alte mijloace de transport găsite individual, restul călătorilor aşteptând preluarea de către o altă garnitură’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
CFR Călători a anunţat pe site-ul companiei că a fost vorba de o degajare de fum la locomotiva trenului R 2064, pentru remorcarea şi repunerea lui în circulaţie în condiţii de siguranţă fiind trimisă o locomotivă de la Râmnicu Vâlcea.