Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea a anunţat, joi, că va începe anul viitor reabilitarea Clinicii de Recuperare Medicală Balneologică din Călimăneşti, în ultima şedinţă a forului judeţean vâlcean din acest an fiind alocaţi 235.000 de lei pentru realizarea studiilor necesare demarării acestei investiţii.
‘Nu pot să stau să aştept banii europeni. Ar trebui undeva la trei ani să stăm să aşteptăm. Am alocat în şedinţa Consiliului Judeţean bani pentru realizarea studiilor pentru că vom începe modernizarea clădirii de anul viitor. De asemenea, în această clădire va funcţiona în continuare balneofizioterapia. Avem aparatură bună, multă nouă, dar trebuie să igienizăm şi spaţiul. (…) Am dat bani pentru studii ca să avem expertize, să avem totul la cheie, ca să zic aşa, ca în momentul în care ne vom apuca efectiv de lucrări, să ştim cum le facem, pentru că trebuie recompartimentări, făcute saloane cum trebuie, cabinetele medicale ş.a.m.d.’, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Clinica de Recuperare Medicală Balneologică din Călimăneşti este secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, fiind printre puţinele din ţară care mai oferă astfel de servicii de recuperare medicală gratuite, motiv pentru care este şi foarte solicitată.
Consiliul Judeţean a cumpărat anul acesta, cu 1,1 milioane de euro, clădirea în care aceasta funcţionează, după mai mulţi ani de negocieri cu proprietarii imobilului, timp în care au fost făcute investiţii doar în ceea ce priveşte aparatura medicală. Printre serviciile oferite de clinică se numără proceduri de fizioterapie, investigaţii de laborator, injecţii cu apă minerală pentru alergii, cură internă cu apă sulfuroasă pentru afecţiuni renale, digestive şi diabet, precum şi kinetoterapie individual şi la sală.