Biblioteca Judeţeană ‘Antim Ivireanul’ va avea o terasă literară, consilierii judeţeni aprobând în ultima şedinţă în unanimitate alocarea sumei de 1,5 milioane de lei pentru realizarea acesteia, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Reprezentantul forului administrativ judeţean a precizat că aceasta va fi amenajată între clădirile în care funcţionează Biblioteca şi Muzeul Judeţean.
‘Consilierii judeţului au votat în unanimitate şi am alocat banii pentru acest proiect interesant – terasă literară la Biblioteca Judeţeană. Este o terasă care va fi amenajată în stil brâncovenesc în care oamenii pot veni să citească, să se recreeze şi să se bucure de carte, dar şi de aer curat în municipiul Râmnicu Vâlcea. Este o investiţie tare dragă mie care, iată, se va face anul acesta’, a afirmat preşedintele CJ Vâlcea.
Constantin Rădulescu a menţionat că pe lângă această terasă, forul judeţean intenţionează ca anul acesta să facă şi alte investiţii la Biblioteca Judeţeană, printre care renovarea şi modernizarea sălii de şedinţe. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)