Două femei au fost implicate duminică într-un conflict spontan în faţa unei secţii de votare din comuna Slătioara, în acest caz poliţiştii deschizând dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, potrivit reprezentanţilor inspectoratului de Poliţie (IPJ) Vâlcea.
Conflictul între cele două femei, care s-ar fi împins reciproc, a fost aplanat de poliţistul care asigură paza secţiei de votare.
‘La data de 27 iunie a.c., un bărbat din Slătioara a sesizat prin SNUAU 112 faptul că mama sa a fost agresată de o altă femeie, în timp ce se afla în faţa secţiei de votare nr. 370 Milostea – comuna Slătioara, considerând că aceasta a fost deranjată de faptul că mama sa a venit la vot. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând că între cele două femei a intervenit un conflict spontan pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, acestea împingându-se reciproc. Pentru aplanarea conflictului a intervenit şi poliţistul care se afla în pază la secţia de votare’, a informat sursa citată.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi se efectuează cercetări. AGERPRES /(AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)