Caravana ‘Fii pregătit’ a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă va ajunge miercuri în Vâlcea şi pe parcursul a trei zile va poposi în cinci localităţi pentru a informa şi pregăti populaţia din aceste zone în domeniul situaţiilor de urgenţă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Albinaru, a precizat că anul acesta, pentru prima dată, în judeţ va fi adus şi un simulator, cu ajutorul căruia vor fi create situaţii de urgenţă cât mai apropiate de cele reale, participanţilor urmând să li se prezinte, prin exerciţii, tehnicile de acordare a primului ajutor, precum şi măsurile care trebuie luate în cazul producerii unor astfel de situaţii.
‘Cursurile vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundaţii, incendii – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă. Caravana SMURD are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotată cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor, iar Centrul Mobil pentru Răspuns la Situaţii de Urgenţă, construit într-o configuraţie de semiremorcă, cu autonomie completă, este primul simulator pentru instruirea populaţiei în caz de incendii sau dezastre. Centrul mobil se deplasează în toată ţara pentru ca oamenii să înveţe cum să reacţioneze în diferite situaţii de urgenţă. Simulatorul este dotat cu tehnologii de ultimă generaţie prin care sunt create scenarii cât mai aproape de realitate, din care nu lipsesc ‘flăcările digitale’, fumul şi alte efecte multimedia’, a precizat reprezentantul ISU Vâlcea.
Caravana va fi prezentă miercuri, în intervalul orar 09:00 – 12:00, în comuna Buneşti şi între orele 12:30 – 15.30 în comuna Pietrari. Joi, reprezentanţii ISU vor fi între orele 09:00 – 12:00 la Titeşti, urmând ca vineri, în ultima zi în Vâlcea, să realizeze sesiuni de instruire a populaţiei la Diculeşti, între orele 09:00 -12:00 şi la Blăceşti, între orele 12:30 – 15:30.