Datele oficiale arată că în ultimii doi ani rata de abandon şcolar a fost redusă în Vâlcea, însă există în continuare destul de multe cazuri de elevi aflaţi în risc de părăsire timpurie a şcolii, a declarat, joi, inspectorul general şcolar, Mihaela Andreianu, la o dezbatere publică organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în Râmnic, în cadrul programului naţional ‘Pactul Pentru Tineri’.
‘Din păcate, Vâlcea nu face excepţie. Sunt şi la noi destul de multe cazuri de elevi aflaţi în risc de părăsire timpurie a şcolii şi ştim asta foarte bine. Sunt copii din medii defavorizate, sunt copii din familii aflate în risc de excluziune, familii monoparentale, copii cu părinţi plecaţi în străinătate, familii afectate de sărăcie sau cu un nivel de educaţie precară. O altă categorie de elevi sunt cei care provin din familiile de etnie romă sau ale căror familii pleacă anual în străinătate împreună cu copiii. Statisticile, aşa cum au fost colectate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, cel puţin în ultimii doi ani şcolari, arată cam aşa: în anul şcolar 2021-2022, 21 de elevi din ciclul primar şi 11 din ciclul gimnazial au abandonat şcoala, adică circa 0,1%, iar în anul şcolar 2022-2023 nu există cazuri înregistrate de abandon şcolar. Şi insist: nu există cazuri înregistrate. S-ar putea să fie o diferenţă între ceea ce se înregistrează şi ceea ce se află de fapt pe teren, ceea ce există în realitate. Noi avem datele colectate de la şcoli’, a subliniat inspectorul şcolar general.
Mihaela Andreianu a precizat că, în general, proiectele din judeţul Vâlcea care urmăresc combaterea acestui fenomen au avut rezultate, atât în cele 26 de şcoli care încă de anul trecut au în derulare proiecte în cadrul Programului Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar, cât şi în cele 16 în care funcţionează proiectul-pilot ‘Masă caldă’ înregistrându-se progrese în ceea ce priveşte îmbunătăţirea rezultatelor la învăţătură ale elevilor beneficiari şi în ceea ce priveşte frecvenţa acestora la orele de curs. În plus, din acest an şcolar, în cartierul Colonie nuci din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde sunt etnici romi, a fost autorizată şi o şcoală de învăţământ profesional.
‘Şcoala Colonie este o şcoală cu populaţie romă în totalitate, unde copiii după clasa a VIII-a abandonau şcoala, în special fetele. Este o realitate, pe care cu toţii o cunoaştem, că în comunităţile cu populaţie preponderent romă fetele tind să abandoneze şcoala. Ei bine, aici, împreună cu directoarea, împreună cu cadrele didactice, am găsit metoda prin care putem să aduce aceşti copii la şcoală. Împreună cu primăria şi cu firma Faurecia am semnat un contract şi, începând din acest an şcolar, avem şcoală profesională la care s-au înscris copii care terminaseră clasa a VIII-a acum doi, trei sau patru ani. Acesta este efectul imediat’, a mai spus şefa IŞJ Vâlcea.
La dezbaterea organizată la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea au participat, pe lângă autorităţi locale şi centrale, şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, consilierii şi mediatorii şcolari din tot judeţul, care, împreună cu reprezentantele CONAF, au încercat să găsescă soluţii pentru a rezolva problemele cu care se confruntă în combaterea acestui fenomen, cunoscut fiind că la nivel european România ocupă primul loc la acest capitol.
‘Avem tendinţa să spunem, şi aici vorbesc în numele meu, că ‘nu e treaba mea’. Eu am spus asta şi am curaj să recunosc. Am spus asta într-o şedinţă care a avut loc la Palatul Victoria şi am spus că nu e treaba mea. Eu sunt mamă, e adevărat, sunt antreprenor, dar avem forurile legislative, avem forurile judeţene şi aşa mai departe. Mi-a luat timp să trec de la ‘nu e treaba mea’ la ‘este şi treaba mea, este treaba tuturor’, a durat vreo lună şi jumătate până când am interacţionat cu nişte copii care îmi cereau ajutorul şi atunci mi-am dat seama că esenţa acestei vieţi este să transformi imperfectul în perfect. Apoi m-am gândit la profesorii mei. Nu aş fi ajuns nicio clipă ceea ce sunt astăzi dacă profesorii mei – şi eu sunt un caz fericit – nu m-ar fi îndrumat să merg la şcoală, nu m-ar fi întrebat ce mă doare, nu m-ar fi corectat sau corijat. De aceea prima dezbatere, prima sesiune este cu dumneavoastră. De foarte multe ori copiii ascund acasă ceea ce se întâmplă sau dacă nu ascund, poate că părinţii sunt prea ocupaţi, prea obosiţi, prea îngrijoraţi şi vin şi mimează acasă un status de copil fericit. Dar dumneavoastră, cei care petreceţi cu aceşti copii cea mai mare parte a zilei, aveţi capacitatea şi competenţele să le identificaţi şi împreună cu autorităţile locale, centrale şi aşa mai departe, să putem să facem ceva’, a transmis Cristina Chiriac, preşedintă CONAF.
Despre implicare şi mai ales despre nevoia de schimbare le-a vorbit cadrelor didactice din Vâlcea şi Ana-Loredana Predescu, deputat de Braşov şi membră a Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor.
‘Dacă spunem că reducerea abandonului şcolar este prioritate naţională, atunci trebuie să ne preocupăm în primul rând să rezolvăm problema aducerii copiilor la şcoală, facilitării accesului copiilor către şcoală. 20% dintre elevii din mediul rural renunţă la şcoală până în clasa a VIII-a. Este o problemă care ar putea să fie soluţionată prin asigurarea transportului gratuit către şcoală. Deci, trebuie în primul rând să-i aducem la şcoală. Este principala condiţie’, a declarat deputata.
Întâlnirea de la Râmnicu Vâlcea a fost cea de-a opta organizată de CONAF în cadrul programului naţional ‘Pactul pentru Tineri’, celelalte şapte dezbateri publice pe acest subiect având loc în judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui, Deva şi Gorj.