Râmnicu Vâlcea, 16 nov /Agerpres – Doi bătrâni din Bărbăteşti au ajuns luni seara în stare gravă la spital după ce s-au intoxicat cu fumul degajat de o sobă defectă, au informat, marţi, reprezentanţii ISU Vâlcea.
Potrivit datelor comunicate de pompierii vâlceni, cele două persoane, de 83, respectiv 80 de ani, au fost găsite semiconştiente în casa lor din satul Bodeşti.
‘La sosirea echipajelor de intervenţie, cele două persoane erau semiconştiente, cu semne vizibile de intoxicare cu monoxid de carbon. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că cei doi făcuseră focul în sobă fără a repara unele fisuri apărute de-a lungul timpului, acestea permiţând evacuarea fumului în interiorul camerei’, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Cele două persoane au fost asistate medical, stabilizate şi apoi transportate la Unitatea de primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea de un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ, pentru îngrijiri suplimentare.