Un dosar penal pentru trafic de droguri a fost înregistrat la Râmnicu Vâlcea, după ce sâmbătă seara mai mulţi participanţi la o petrecere organizată la un restaurant din municipiu au ajuns la spital acuzând stări de rău, au informat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
‘S-a înregistrat dosar penal pentru trafic de droguri, iar competenţa este exclusivă a D.I.I.C.O.T.’, a precizat sursa citată.
La petrecere participau aproximativ 70 de persoane şi unele dintre acestea au acuzat stări de rău, iar 14 au ajuns la spital.
‘La data de 21 ianuarie, în jurul orei 20,20, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiu, mai multe persoane acuză stări de rău. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului, se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar, la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău. La spital au ajuns mai multe persoane, în vederea efectuării de investigaţii medicale amănunţite. În continuare, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun’, au transmis, sâmbătă seara, reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Au ajuns la spital 14 persoane, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger.
El a arătat că şase persoane s-au prezentat singure la spital, alte şase au fost transportate de echipaje de la Ambulanţă şi două persoane au fost aduse la spital de către echipaje SMURD. Persoanele care au ajuns la spital acuzau cefalee, stări de vomă şi dureri abdominale.