AcasăStiri generaleVâlcea: Drumul lui Mihai Voievod, modernizat în totalitate printr-un proiect european de...

Vâlcea: Drumul lui Mihai Voievod, modernizat în totalitate printr-un proiect european de circa 30 de milioane de euro

Lucrările de modernizare a Drumului Judeţean 678, care traversează patru comune din Vâlcea şi asigură legătura între judeţul Olt şi DN 7, au fost finalizate după mai bine de patru ani, investiţia realizată cu fonduri europene în valoare de circa 30 de milioane de euro fiind inaugurată luni.

Autorităţile judeţului Vâlcea au transmis că data de inaugurare a acestui obiectiv nu a fost aleasă întâmplător, la 15 ianuarie 1558 născându-se domnitorul Mihai Viteazul, al cărui nume a fost dat acestui drum ce măsoară peste 38 de kilometri, pleacă din comuna olteană Câmpu Mare şi ajunge prin comunele vâlcene Drăgoeşti, Olanu, Galicea şi Budeşti în DN 7.

‘Drumul judeţean 678 a fost botezat Drumul lui Mihai Voievod deoarece într-o biserică din Drăgoeşti, localitate traversată de acest drum, ar fi fost creştinat domnitorul primei uniri – Mihai Viteazul. Pentru modernizarea drumului, Consiliul Judeţean Vâlcea a atras fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR 2014-2020), valoarea proiectului fiind de circa 30 milioane de euro, adică 151.954.848,76 de lei noi’, a precizat preşedintele forului judeţean vâlcean, Constantin Rădulescu.

Rădulescu a menţionat că drumul a fost modernizat de la un capăt la celălalt în 51 de luni, după mai bine de 40 de ani de la asfaltarea lui în totalitate, iar lucrările au constat în renovarea platformei pe toată distanţa de 38,554 kilometri, realizarea a 24.539 metri pătraţi de drumuri laterale, 96.116 metri pătraţi de şanţuri pereate, 2.670 metri de rigole, 2.926 de accesuri la proprietăţi şi reabilitarea a 23 de poduri, precum şi în construirea a 17 podeţe transversale noi, a 44 de staţii de autobuz şi a aproape 8.000 de metri pătraţi de parcări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks