AcasăStiri generaleVâlcea: Exerciţiu de amploare al forţelor de intervenţie, miercuri, pe pârtia de...

Vâlcea: Exerciţiu de amploare al forţelor de intervenţie, miercuri, pe pârtia de la Transalpina

Râmnicu Vâlcea, 22 feb/Agerpres – Un exerciţiu de amploare, care implică simularea producerii unei avalanşe, va avea loc miercuri la domeniul schiabil Transalpina din Voineasa, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, scenariul are prevăzute trei evenimente ce ar putea să se producă în zonă ca urmare a unor fenomene meteorologice periculoase, printre care blocarea instalaţiilor de transport pe cablu, precum şi un accident auto în care sunt implicate două cisterne cu motorină, rolul aplicaţiei fiind acela de a antrena şi verifica pregătirea structurilor profesioniste şi a personalului de la pârtie să intervină în situaţii de urgenţă majore.

‘Pe fondul manifestării de fenomene meteorologice periculoase (intensificări ale vântului cu viteze de 150-160 de km/h, viscol şi vizibilitate redusă), care au fost clasificate des cu Cod Portocaliu/Roşu, şi care au produs pagube însemnate, în data de 23.02.2022, ora 11.00, pe amplasamentul domeniului schiabil Transalpina SKI Resort se produce o avalanşă care afectează atât pârtia de schi, cât şi instalaţia de transport pe cablu pentru persoane. Pe acest fond general, au fost înregistrate căderi de copaci şi au fost semnalate numeroase avarii la reţelele de alimentare cu energie electrică în comunele Voineasa şi Malaia, iar pe căile de acces s-au produs numeroase accidente rutiere soldate cu victime. Astfel, pe lângă intervenţiile punctuale ale structurilor angrenate în rezolvarea situaţiilor critice, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea s-a întrunit în şedinţă extraordinară, pentru a adopta măsurile necesare ajutorării populaţiei afectate, în regim de extremă urgenţă’, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea despre scenariul exerciţiului.

Exerciţiul va începe la ora 11.00, cetăţenii şi turiştii din zonă fiind anunţaţi să nu intre în panică. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks