Râmnicu Vâlcea, 3 apr/ Agerpres/ – Institutul Polonez din România invită publicul vâlcean, cu prilejul sărbătorilor pascale, la o expoziţie de fotografie document dedicată Bisericii ortodoxe din Polonia, care va fi deschisă miercuri, la Biblioteca Judeţeană ‘Antim Ivireanul’ din Râmnic.
Potrivit organizatorilor, expoziţia reuneşte sub genericul ‘Culorile Ortodoxiei. Polonia’ cadre realizate de mai mulţi fotografi polonezi, prin care sunt împărtăşite diversitatea etnică şi culturală a Poloniei, frumuseţile naturii şi bisericile – monumente istorice aflate în patrimoniul UNESCO.
‘Conform ultimului recensământ din anul 2011, în Polonia locuiesc circa 190 de mii de ortodocşi şi greco-catolici, adică aproximativ 0.5% din toată populaţia ţării. În ciuda numărului relativ mic de credincioşi, Biserica ortodoxă reprezintă o parte importantă a culturii poloneze. În unele regiuni ale ţării (mai ales în cele de nord-est şi sud-est), adepţii Bisericii ortodoxe şi ai celei unite constituie majoritatea populaţiei sau o parte importantă a acesteia (spre exemplu în regiunile Podlasie sau Polesie). Frumuseţea naturii, diversitatea etnică şi culturală, precum şi istoria bogată a acestor pământuri reprezintă o atracţie pentru turişti. Polonia are, de asemenea, monumente valoroase asociate bisericilor din est, iar opt biserici de lemn din regiunea Subcarpatia se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO’, au transmis reprezentanţii Institutului Polonez din Bucureşti.
Vernisajul expoziţiei va avea loc la Biblioteca Judeţeană Vâlcea miercuri, 5 aprilie, începând cu ora 12,00, în prezenţa directorului adjunct al Institutului Polonez, Wojciech Mrozowski, şi va rămâne deschisă publicului timp de o lună, până pe 5 mai. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)