Încă un candidat a obţinut media 10 la Bacalaureat, iar rata de promovare la prima sesiune a examenului din acest an a crescut în judeţul Vâlcea cu aproape un punct procentual după soluţionarea contestaţiilor şi a ajuns la 75,61% de la 74,78%, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).
Reprezentanţii IŞJ Vâlcea au precizat că în judeţ au fost depuse 830 de contestaţii, cele mai multe fiind la proba de Limbă şi literatură română, unde sunt şi cele mai puţine note de 10 – doar 17, în timp ce la proba obligatorie a profilului au obţinut nota maximă 109 candidaţi, iar la proba la alegere a profilului şi a specializării sunt 91 de candidaţi cu notaţi cu 10.
‘Numărul total de înscrişi la Examenul Naţional de Bacalaureat este de 2.403 de candidaţi – 2.074 din seria curentă şi 329 din seriile anterioare. La proba de Limba şi literatura română, 1.995 de candidaţi (92,1%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci) din cei 2.163 prezenţi, la proba obligatorie a profilului 1.854 de candidaţi (83,9%) din 2.209 prezenţi au obţinut nota minimă, iar la proba la alegere a profilului şi a specializării din cei 2.193 de candidaţi prezenţi au obţinut nota 5 (cinci) 1.936 (85,5%). Au fost depuse 830 de contestaţii: 314 la Limba şi literatura română, 250 la proba obligatorie a profilului şi 266 de contestaţii la proba la alegere a profilului şi a specializării. Au promovat 1.739 de candidaţi, dintr-un total de 2.300 de candidaţi prezenţi. Trei candidaţi au obţinut media 10 din totalul celor 76 de medii obţinute la nivel naţional’, se arată în comunicatul transmis de IŞJ Vâlcea.
Doi dintre candidaţii care au încheiat examenul cu 10 pe linie sunt de la Colegiul Naţional de Informatică ‘Matei Basarab’ din Râmnicu Vâlcea, unitatea de învăţământ din judeţ unde şi rata de promovare este de 100%, alţi 120 de candidaţi din cei 176 înscrişi la examenul de Bacalaureat obţinând medii între 9 şi 9,99. Celălalt absolvent cu media 10 este de la Colegiul Naţional ‘Gib Mihăescu’ din Drăgăşani.
La polul opus se află Liceul Tehnologic din staţiunea Băile Govora, unde s-a înscris un singur candidat şi acela picat şi Liceul Tehnologic ‘Căpitan Pleşoianu’ din Râmnicu Vâlcea, unde, de asemenea, nu a promovat niciunul dintre cei cinci candidaţi care au susţinut examenul.