Un elev de la o şcoală din municipiul reşedinţă a obţinut media 10 la evaluarea naţională după rezolvarea contestaţiilor, numărul candidaţilor cu nota maximă pe linie ajungând la patru, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, care au precizat că peste 15% dintre absolvenţii de gimnaziu vâlceni care au susţinut examenul au cerut recorectarea lucrărilor.
Potrivit sursei citate, cele mai multe note contestate au fost la proba de Limbă şi literatură română, cu peste 230 de elevi nemulţumiţi, în timp ce la proba de Matematică s-au înregistrat circa 160 de contestaţii.
‘Au fost depuse 395 de contestaţii, 233 la Limba şi literatura română şi 162 la Matematică. Din cele 395 de contestaţii depuse la nivelul judeţului Vâlcea, pentru 270 dintre ele nota primită în urma reevaluării a fost mărită (168 la Limba şi literatura română şi 102 la Matematică). Pentru 81 de lucrări nota în urma contestaţiei a scăzut (52 de lucrări la Limba şi literatura română şi 29 la Matematică). 44 de lucrări au rămas cu aceeaşi notă (13 lucrări Limba şi literatura română şi 31 la Matematică)’, au transmis reprezentanţii IŞJ Vâlcea.
După recorectarea lucrărilor, rata de promovare în judeţ a crescut cu 0,1 puncte procentuale, numărul final al elevilor vâlceni care au promovat examenul fiind 2.151, cu doi mai mult faţă de ceea ce s-a anunţat iniţial.
‘În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporţia candidaţilor din judeţul Vâlcea cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 85,5% (2.151 de candidaţi). A crescut numărul candidaţilor cu media generală 10: de la trei la patru. Cele patru medii de 10 au fost obţinute de elevi de la şcolile: Şcoala Gimnazială Take Ionescu, Rm. Vâlcea, Şcoala Gimnazială Nr.10, Rm. Vâlcea, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Rm. Vâlcea şi Şcoala Gimnazială Anton Pann, Rm. Vâlcea’, au mai precizat reprezentanţii IŞJ Vâlcea.
Săptămâna viitoare, în perioada 4-11 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a sunt aşteptaţi la şcoli, pentru ca împreună cu părinţii şi diriginţii să îşi completeze fişele de înscriere la liceu, repartizarea computerizată a acestora urmând să aibă loc pe 14 iulie.