AcasăStiri generaleVâlcea: Patru persoane, rănite într-un incendiu izbucnit la o rulotă din comuna...

Vâlcea: Patru persoane, rănite într-un incendiu izbucnit la o rulotă din comuna Roeşti

Patru persoane au suferit arsuri pe faţă şi mâini în urma unui incendiu izbucnit luni seara la o rulotă din comuna Roeşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, a precizat că la sosirea forţelor de intervenţie rulota era cuprinsă de flăcări, acestea extinzându-se şi la două imobile aflate în apropiere.

‘Incendiul s-a manifestat la o rulotă aflată în apropierea casei de locuit. S-au deplasat de urgenţă echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Măciuca, Gărzii de Intervenţie Drăgăşani şi Gărzii de Intervenţie Râmnicu Vâlcea cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, precum şi două ambulanţe aparţinând SAJ. În sprijin a acţionat şi SVSU Lădeşti. Datorită acţiunii prompte şi profesioniste a pompierilor militari, incendiul a fost localizat şi lichidat, la scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenţie la locul evenimentului, în limitele găsite’, a transmis reprezentantul ISU Vâlcea.

Albinaru a precizat că la locul evenimentului au fost găsite patru persoane care prezentau arsuri de diferite grade, însă după evaluarea făcută de paramedici şi echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean, doar trei au fost preluate şi transportate la spital.

‘Echipajul SMURD Măciuca a evaluat un pacient (sex masculin, de aproximativ 43 de ani), cu arsuri de gradul I. Acesta a refuzat transportul la spital. Echipajul SMURD Drăgăşani a preluat un pacient (sex masculin, aproximativ 34 de ani), cu arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare şi la faţă. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din Râmnicu Vâlcea. Echipajele SAJ au transportat două victime la UPU Vâlcea (ambele de sex masculin, de aproximativ 55 ani şi 48 de ani), cu arsuri de gradul II la faţă şi la membrele superioare’, a mai spus reprezentantul ISU Vâlcea.

Din primele date, se pare că incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică a rulotei, care a ars în întregime. Flăcările au distrus şi circa 10 metri pătraţi din acoperişul casei şi încă aproximativ 15 metri pătraţi din acoperişul unui fânar.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks