Peste 85% dintre absolvenţii de gimnaziu vâlceni care au susţinut Evaluarea Naţională în acest an au promovat examenul, trei dintre aceştia cu media 10, ceea ce clasează judeţul Vâlcea pe locul cinci la nivel naţional, au informat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vâlcea după afişarea primelor rezultate.
Potrivit sursei citate, în urma evaluării lucrărilor, 2.149 dintre cei care s-au prezentat la examen au obţinut medii mai mari sau egale cu cinci, rezultând o rată de promovare de 85,4%, Limba şi literatură română fiind proba la care s-au descurcat mai bine elevii vâlceni, dar şi la Matematică 55 de elevi au luat nota maximă.
‘Rezultatele înaintea contestaţiilor clasează elevii noştri pe locul 5, la nivel naţional procentul fiind de 82,3%. La proba de Limba şi literatura româna 2.295 candidaţi au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceştia, 12 candidaţi au obţinut nota 10. La Matematică, 1.996 candidaţi au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceştia, 55 de candidaţi au obţinut nota 10’, au transmis reprezentanţii IŞJ Vâlcea.
Trei candidaţi au încheiat examenul cu 10 pe linie, toţi de la şcoli din Râmnicu Vâlcea (Şcoala Gimnazială”Take Ionescu’, Şcoala Gimnazială nr. 10 şi Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’), în timp ce alţi 138 au obţinut medii de peste 9,50.
Elevii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii inclusiv vineri, până la ora 12,00, rezultatele finale urmând să fie anunţate pe 30 iunie. Media de la examenul de Evaluare Naţională are o pondere de 80% din media de admitere în învăţământul liceal, restul de 20% fiind media generală de absolvire a claselor din gimnaziu. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)