Pompierii militari vâlceni vor activa joi planul roşu în Parcul Naţional Cozia, în cadrul unui exerciţiu ce urmăreşte să verifice capacitatea de intervenţie a autorităţilor în cazul în care în fondul forestier din zonă ar izbucni un incendiu care generează şi alte situaţii critice, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
‘Situaţia tactică presupune că locul declanşării incendiului este situat în Parcul Naţional Cozia şi se propagă cu repeziciune în zona Văii Lotrişor. Fumul inundă DN 7, unde şoferul unui microbuz cu 10 pasageri, care se deplasa dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, pierde controlul direcţiei, microbuzul părăsind carosabilul şi prăbuşindu-se, de la o înălţime de circa 8-10 m, în albia pârâului Lotrişor. Totodată, incendiul ameninţă două cabane aflate pe drumul spre cascada Lotrişor, timp în care surprinde un grup de turişti aflaţi în drumeţie spre cascada menţionată. Drept urmare, se activează Planul Roşu de Intervenţie, fapt ce presupune implicarea mai multor instituţii pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate şi restabilirea stării de normalitate’, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Reprezentantul ISU a precizat că exerciţiul va începe la ora 11:00, participanţi urmând să fie reprezentanţi din toate instituţiile care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, echipaje medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, UPU şi Crucea Roşie, precum şi salvamontişti şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice, Gărzii Forestiere şi ai Administraţiei Parcului Naţional Cozia.