Un poliţist din Vâlcea a fost amendat de colegii săi pentru că nu a respectat limita de înălţime a unui pasaj din Râmnic şi a lovit cu girofarul autospecialei pe care o conducea bara metalică din partea superioară a acestuia, rămânând blocat.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea au precizat că incidentul s-a petrecut duminică, iar măsurile au fost luate după ce imaginile hilare cu duba de poliţie ‘înţepenită’ în pasaj au fost postate pe o reţea de socializare chiar de un coleg, poliţist în cadrul IPJ Mehedinţi.
‘În urma apariţiei în spaţiul public a unui video, în care o autospecială de poliţie este implicată într-un eveniment rutier, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul I.P.J. Vâlcea este abilitat să comunice următoarele: la data de 9 aprilie a.c., un poliţist din cadrul I.P.J. Vâlcea, în timp ce conducea o autospeciala de poliţie, aflându-se în timpul serviciului, ar fi lovit cu rampa, bara metalică de la un pasaj de trecere din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează verificări, în vederea luării măsurilor legale, conform legislaţiei în vigoare’, au transmis, luni, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Poliţistul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea semnelor de circulaţie. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)