Râmnicu Vâlcea, 28 apr/ Agerpres/ – Preşedintele organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea a PNL, viceprimaru Virgil Pîrvulescu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că va candida anul viitor la preşedinţia filialei judeţene, împotriva actualului lider al liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican.
‘Vă anunţ astăzi public că în anul 2024, în urma consultărilor cu colegii mei, cu echipa mea, cu prietenii mei, am stabilit să candidez pentru preşedinţia filialei judeţene Vâlcea a Partidului Naţional Liberal. Cred că este momentul în care primarii, preşedinţii organizaţiilor să aibă în forurile de conducere ale Partidului Naţional Liberal reprezentanţii lor, oameni care îşi asumă şi care răspund în faţa lor. Desantul partidului, primarii care sunt în prima linie, este necesar a-şi exprima opţiunile cu privire la reprezentanţii partidului care merg mai departe şi trebuie să ducă la îndeplinire planurile de dezvoltare ale judeţului Vâlcea. Da, eu, Virgil Pîrvulescu, aşa cum le-am spus tuturor colegilor mei, sunt un tip asumat, un tip care întotdeauna nu mă voi teme să spun ceea ce am de spus. Partidul Naţional Liberal este un partid democratic şi atunci cel mai bun va trebui să învingă. Politica principială sau politica pe subînţeles, vom vedea în anul 2024’, a declarat Pîrvulescu.
Liderul organizaţiei PNL din Râmnicu Vâlcea a spus că nu se teme că prin această candidatură va crea, în pragul alegerilor importante de anul viitor, un conflict între membrii partidului din judeţ şi şi-a reafirmat intenţia de a candida şi la funcţia de primar al Râmnicului. El a adăugat că în cazul în care nu va câştiga, este hotărât să se retragă din politică.
‘Cine va cauza un conflict intern înseamnă că nu este bărbat. Bărbaţii, dacă iubesc partidul, dacă iubesc cetăţenii, se confruntă în idei, se confruntă în a face ce e mai bine pentru partidul din care fac parte. Conflict intern? Nu cred. Nu cred că vor fi conflicte interne, însă după ce voi ajunge primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, v-am spus, avem nevoie de reprezentanţi care să se bată efectiv atât pentru municipiul Râmnicu Vâlcea, cât şi pentru Consiliul Judeţean. Vremea porumbeilor zburători, cu mesaje transmise, a trecut. Ajunge! Cât de săraci vreţi să mai fim? Cât de jos vreţi să mai ajungem? (…) 2024 este un an greu pentru politică şi atunci, în funcţie de rezultatele obţinute, atât eu, Virgil Pîrvulescu, cât şi dumnealui (Cristian Buican, n.r.) în calitate de preşedinte al filialei judeţene Vâlcea, dacă nu obţinem scorurile pe care ni le dorim, va trebui să plecăm acasă. Eu vreau să vă spun că dacă nu voi câştiga Primăria Râmnicu Vâlcea, voi pleca acasă. Nu voi rămâne nici măcar consilier. (…) Nu voi rămâne pentru că sunt un tip asumat. Când înving, ştiu să strâng mâna celui învins, când pierd, ştiu să strâng mâna celui care m-a învins, dar să ne vedem lungimea nasului. Nu mai am ce căuta în politică, asta însemnând că nu am reuşit în patru ani de zile să conving cetăţenii că am capacitatea. Dar vom discuta la momentul alegerilor că această ipoteză nu va rămâne în picioare’, a afirmat viceprimarul Râmnicului.
Totodată, Pîrvulescu a declarat că nu a luat în calcul o posibilă candidatură pe liste comune împreună cu actualii parteneri de guvernare de la PSD în alegerile de anul viitor.
‘Nu am luat în calcul candidatura pe liste comune şi, din punct de vedere al structurii organizatorice a PNL, în condiţiile în care se vor lua decizii în Biroul Politic Naţional, vom discuta la momentul respectiv. Dar orice organizaţie are independenţă şi vreau să vă spun că dacă o organizaţie municipală puternică va avea capacitatea, în urma măsurătorilor din piaţă, să câştige alegerile, vă garantez că, aşa cum a arătat-o şi în trecut, există excepţii. Biroul Politic Naţional este format din reprezentanţii judeţelor. Ce politică facem? Facem politică a unui partid remorcă sau a unui partid istoric, cu o istorie de care suntem mândri şi cu nişte reprezentanţi pe care trebuie să-i onorăm? Eu cred că PNL în momentul de faţă a ajuns unde a ajuns pentru faptul că nu am avut oameni asumaţi. Eu personal, împreună cu colegii mei din organizaţia municipală Râmnicu Vâlcea, credem că PNL Vâlcea avea obligaţia morală să se zbată pentru impunerea măcar a unui ministru urmare a scorului electoral obţinut. Avem soluţii pentru orice şi vorbim numai de organizaţia municipală în momentul de faţă’, a mai spus Pîrvulescu.
Luna trecută, organizaţia PNL Râmnicu Vâlcea a anunţat că susţine candidatura actorului Grig Chiroiu, cunoscut pentru rolul caporalului Pupăză din serialul TV ‘Trăsniţi în NATO’, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea în alegerile locale de anul viitor. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)