Conducerea municipalităţii râmnicene a dispus deschiderea pe perioada cu temperaturi caniculare a unor puncte de adăpost în cele trei pieţe din oraş, unde persoanele afectate de căldură vor putea să bea un pahar cu apă rece sau se pot răcori şi odihni, au anunţat, marţi, reprezentanţii primăriei.
‘O serie de măsuri au fost dispuse de conducerea primăriei municipiului în contextul temperaturilor foarte ridicate din această perioadă. Astfel, în cele trei pieţe ale Râmnicului – Centrală, Nord şi Ostroveni – râmnicenii afectaţi de căldură se pot recupera termic în spaţiile special amenajate ale Pieţe Prest, unde pot bea un pahar cu apă rece şi se pot odihni într-o încăpere ventilată corespunzător. Totodată, pe toate cele 50 de mijloace de transport ale ETA (dintre care 35 de autobuze noi, achiziţionate în ultimii trei ani cu fonduri europene), instalaţiile de aer condiţionat funcţionează în regim permanent, fiind setate la o temperatură ambientală de 25 grade C pentru o experienţă cât mai plăcută a pasagerilor’, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului, Daniel Ionescu.
Reprezentantul municipalităţii a precizat că au fost verificate şi puse în funcţiune toate fântânile arteziene şi cişmele din oraş, fiind luate totodată şi măsuri pentru a asigura confortul animalelor de la grădina zoologică.
‘Prin grija Direcţiei Administraţia Domeniului Public, toate cele opt fântâni arteziene din municipiu sunt complet funcţionale, iar trecătorii îşi pot astâmpăra setea la cele 20 de cişmele şi şapte fântâni de adâncime (la care se poate adăuga în scurt timp şi recent reabilitata ‘Fântâna lui Miuţă’ din Ostroveni, dar numai după analiza potabilităţii apei) din diverse zone ale oraşului. Spaţiile destinate relaţiilor cu publicul – şi care presupun un aflux mai mare de cetăţeni – de la Direcţia Evidenţa Persoanelor din strada Regina Maria şi de la Direcţia Economico-Financiară de la Arenele ‘Traian’ sunt, de asemenea, răcorite cu instalaţii de aer condiţionat, iar cetăţenii prezenţi aici au la dispoziţie dozatoare cu apă. Nu în ultimul rând, au fost luate măsuri distincte şi pentru confortul animalelor de la Grădina Zoologică din Ostroveni: astfel, celor peste 200 de animale şi păsări din spaţiile exterioare ale grădinii li se schimbă apa de trei ori pe zi, iar acolo unde este posibil, li se oferă porţii suplimentare de fructe răcite în prealabil în frigider’, a mai spus Ionescu.
Pentru Vâlcea, cu excepţia localităţilor din nordul judeţului, a fost emisă de către Administraţia Naţională de Meteorologie o avertizare Cod portocaliu de temperaturi înalte, ce va fi valabilă până miercuri, la ora 10:00.