AcasăStiri generaleVâlcea: Primăria Râmnicului lansează joi 'Harta proiectelor cu finanţare nerambursabilă'

Vâlcea: Primăria Râmnicului lansează joi ‘Harta proiectelor cu finanţare nerambursabilă’

Cetăţenii din municipiul reşedinţă interesaţi de investiţiile realizate de autorităţile locale prin granturi europene vor avea ocazia să afle despre ele prin intermediul ‘Hărţii proiectelor cu finanţare nerambursabilă ale Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea’, care va fi lansată joi, în cadrul unei adunări publice, au anunţat reprezentanţii municipalităţii.

‘Prin acest demers, oricine poate avea o imagine ‘la zi’ a investiţiilor cu fonduri externe derulate sau în curs de derulare în Râmnic, începând din 2016 până în prezent. La întâlnire sunt invitaţi să participe toţi cetăţenii care vor să afle mai multe despre marile investiţii din ultimii ani ce au marcat evoluţia Râmnicului, despre proiectele din portofoliul municipalităţii şi despre liniile directoare ale dezvoltării oraşului în următorii ani’, au transmis, miercuri, reprezentanţii Primăriei.

Adunarea publică pentru lansarea acestei hărţi a proiectelor europene derulate oraş va avea loc la Casa Sindicatelor, începând cu ora 17,30. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks