AcasăStiri generaleVâlcea: Primăria Râmnicului vrea să pună în valoare Parcul 'Mircea cel Bătrân'...

Vâlcea: Primăria Râmnicului vrea să pună în valoare Parcul ‘Mircea cel Bătrân’ cu fonduri europene

Vechiul zid de piatră care înconjoară Parcul ‘Mircea cel Bătrân’ din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea va fi pus în valoare printr-un proiect pe care edilii râmniceni intenţionează să-l depună spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2021-2027, au informat, vineri, reprezentanţii primăriei.

Purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Daniel Ionescu, a transmis că prima faza a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie ce ar urma să fie realizate în parcul central al oraşului a fost deja finalizată printr-un alt proiect european.

‘Proiectul ‘Reabilitarea Parcului Mircea cel Bătrân’, care a beneficiat încă din faza documentaţiilor tehnice de finanţare europeană prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică – POAT, prinde contur odată cu finalizarea primei faze a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie. Conform planurilor elaborate până la acest moment, parcul de la kilometrul ‘0’ al Râmnicului va beneficia de transformări importante care îl vor transforma într-o zonă de mare interes pentru categorii de vizitatori dintre cele mai diferite’, se arată în comunicatul primăriei.

Prin proiectul propus de municipalitate, prin altele, vor fi puse în valoare şi zidurile groase care înconjoară parcul pe partea de sud şi de răsărit, rămăşiţe ale fortificaţiei cetăţii domneşti de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân. Totodată, vor fi create facilităţi pentru organizarea de activităţi culturale, îndeosebi cu specific istoric şi social, şi va fi montat şi un ascensor.

‘Principalele intervenţii vor viza reconfigurarea accesului dinspre bulevardul Tudor Vladimirescu, crearea unui nou acces (scări şi ascensor) dinspre colţul de sud-vest, retrasarea unor alei, montarea de echipamente noi de joacă, de mobilier urban adecvat, de pergole, amplasarea unei toalete, crearea unui sistem de iluminat public, atât în interior cât şi perimetral (pentru punerea în valoare a zidului înconjurător), precum şi plantarea de arbori, arbuşti şi flori de a căror îngrijire va fi responsabil un sistem automat de irigare. Proiectul urmează să fie depus pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2021 – 2027’, au transmis reprezentanţii municipalităţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks