Procurorii vâlceni au anunţat, marţi, că îşi suspendă activitatea, principala lor nemulţumire fiind legată de modificarea legii pensiilor de serviciu.
‘Având în vedere demersul legislativ referitor la modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi faptul ca procesul legislativ s-a desfăşurat cu încălcarea cooperării loiale între instituţiile implicate şi cu lipsa transparenţei şi a dialogului, în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru a asigura statul de drept, independenta justiţiei şi previzibilitatea legii, raportat la pericolul incidenţei unui blocaj iminent în cadrul sistemului judiciar, prin efectele negative cauzate de posibilele viitoare ieşiri din sistem prin pensionare, ca urmare a modificărilor legislative, pe fondul lipsei deja acute de personal, azi, 20 iunie 2023, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi a unităţilor locale de parchet, au fost puse în discuţia procurorilor cele doua puncte de pe ordinea de zi, respectiv oportunitatea adoptării unor forme de protest cu privire la noile modificări la legea privind pensiile magistraţilor şi lipsa transparenţei în ceea ce priveşte modificările la legea privind pensiile magistraţilor’, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Potrivit sursei citate, procurorii vâlceni au votat în unanimitate suspendarea activităţii de relaţii cu publicul, urmând să asigure doar cauzele urgente.
‘În unanimitate, procurorii din judeţul Vâlcea au decis, că este necesară consultarea, în ceea ce priveşte legea pensiilor magistraţilor, a corpului profesional al magistraţilor prin Consiliul Superior al Magistraturii, asociaţiile profesionale şi conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în scopul asigurării unor modificări care să garanteze funcţionarea statului de drept, independenţa justiţiei şi previzibilitatea legii, precum şi adoptarea următoarelor forme de protest, începând cu data de 20 iunie 2023: asigurarea cauzelor urgente şi suspendarea activităţii de relaţii cu publicul’, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)