Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat, miercuri, că la Vlădeşti, pe terenul unde forul judeţean împreună cu administraţia publică locală intenţionează să realizeze un complex de servicii balneare, s-au încheiat forajele, fiind descoperită apă sărată la o adâncime mică, astfel că aştepată ca proiectul, depus deja, să primească finanţare de la Compania Naţională de Investiţii.
‘Am pornit împreună cu domnul primar Adrian Cosac pe acest drum şi ne-am propus să facem, în Vlădeşti, unul dintre cele mai frumoase ştranduri din ţară. Este vorba de un complex de servicii balneare, de bazine cu apă sărată şi dulce pentru recuperare, dar şi cu spaţii destinate relaxării. Primul pas important a fost făcut. Consiliul Judeţean Vâlcea a alocat primii bani pentru studiile necesare elaborării proiectului, care a fost deja depus în vederea finanţării la CNI. Au fost realizate şi primele foraje pe amplasamentul viitorului centru balnear, unde, spre bucuria noastră, s-a descoperit apă sărată la o adâncime mică. Acest lucru ne dă speranţe că proiectul nostru va primi finanţare şi că, prin realizarea acestui centru balnear, Vlădeştiul va deveni atractiv şi din punct de vedere turistic’, a transmis preşedintele CJ Vâlcea.
Valoarea proiectului Centrului de servicii balneare de la Vlădeşti, localitate aflată în imediata vecinătate a municipiului Râmnicu Vâlcea şi pe drumul care duce spre staţiunea balneară Băile Olăneşti, se ridică la 40 de milioane de lei. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)