Şoferul unui autobuz, care efectua o cursă pentru muncitorii unei fabrici din Râmnic, a fost depistat de către poliţişti la volan având o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Loredana Sandu, a precizat că în autobuz se aflau 40 de pasageri, şoferul fiind oprit de către agenţii rutieri la un control ce viza combaterea şi prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente pe Valea Oltului.
‘În cursul zilei de vineri, 5 mai, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Berislăveşti, a fost surprins în trafic de către poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce conducea un autobuz pe DN 7, în localitatea Seaca, aflându-se sub influenţa alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat’, se arată în informarea transmisă de IPJ.
Poliţiştii l-au condus pe bărbat la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii concentraţiei alcoolice în organism şi i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
[…] Sursa: PRESSONLINE […]
[…] Sursa: PRESSONLINE […]