Peste 10% dintre cei 350 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Drăgăşani care au depus, vineri, Jurământul Militar sunt fete, a informat conducerea unităţii într-un comunicat transmis AGERPRES.
‘Pentru cei 350 de elevi ai Şcolii de la Drăgăşani ziua de astăzi a adus un plus de emoţie, odată cu rostirea Jurământului Militar, a legământului de credinţă faţă de ţară. (…) Tinerii care au depus jurământul, între care se află şi 39 de fete, au început perioada de pregătire în şcoală la sfârşitul lunii trecute, iar de săptămâna viitoare vor efectua pregătire practică în unităţile din teritoriu’, precizează sursa citată.
Ceremonialul s-a desfăşurat în prezenţa unor oficiali din cadrul MAI, Jandarmeriei Române şi a şefilor unor instituţii judeţene: secretarul de stat Romeo Simionescu, secretarul general adjunct Ion Stoica, adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonelul Gheorghe Marian Brâncoveanu, prefectul judeţului Vâlcea, Mihai Oprea.
Totodată, la eveniment au fost prezenţi şi părinţi şi rude ale elevilor, foşti comandanţi, reprezentanţi ai societăţii civile.
Până în luna noiembrie, când vor susţine examenul de absolvire, elevii Şcolii de Subofiţeri de Jandarmi de la Drăgăşani vor susţine activităţi de pregătire teoretică şi stagii de practică, pentru o mai eficientă adaptare la specificul misiunilor viitoare.
La absolvire, ei vor primi gradul de sergent-major şi vor fi repartizaţi, în ordinea mediilor, în unităţile operative.