AcasăStiri generaleVâlcea: Tânăr dat în urmărire în Spania pentru fraude informatice, prins întâmplător...

Vâlcea: Tânăr dat în urmărire în Spania pentru fraude informatice, prins întâmplător de poliţişti în trafic

Râmnicu Vâlcea, 14 dec /Agerpres – Un tânăr de 23 de ani dat în urmărire internaţională pentru falsuri şi fraude informatice comise în Spania a fost prins la o acţiune de rutină desfăşurată de poliţiştii de la ordine publică în municipiul reşedinţă, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, pe numele tânărului era emis de către autorităţile judiciare spaniole mandat internaţional de arestare, acesta fiind suspectat că în urmă cu patru ani, împreună cu alte persoane, ar fi vândut fictiv utilaje agricole şi industriale, prin postarea de anunţuri nereale pe pagini web ale unor magazine.

‘În noaptea de 13 spre 14 decembrie a.c., în jurul orei 0,53, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în municipiul Râmnicu Vâlcea, un autoturism condus de un tânăr. În urma verificărilor efectuate au constatat faptul că, pe numele acestuia era emis un mandat internaţional de arestare, emis de autorităţile judiciare din Spania, pentru comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri, uz de fals şi fraudă informatică. În fapt, în anul 2017, acesta împreună cu mai multe persoane au falsificat documente oficiale şi au postat pe pagini web de magazine, anunţuri nereale, privind vânzarea de utilaje agricole şi industriale, inducând astfel în eroare mai multe persoane, iar după ce încasau sumele de bani, aceştia nu le mai livrau produsele’, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei Vâlcea.

Tânărul a fost arestat şi se află încarcerat pentru 30 de zile la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş, urmând să fie predat autorităţilor judiciare din Spania după definitivarea procedurilor. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks