Bărbatul de 31 de ani din Râmnic dat dispărut de familie în urmă cu o zi a fost găsit de poliţişti în municipiu teafăr şi nevătămat, astfel că pompierii militari şi scafandrii care l-au căutat mai bine de şapte ore în barajul Râureni de pe râul Olt au sistat misiunea, au informat, joi după-amiază, autorităţile din Vâlcea.
‘La data de 8 iunie a.c, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti, persoana dispărută Dimulescu Liviu-Anuţian a fost identificată în municipiul Râmnicu Vâlcea. Bărbatul nu a fost victima vreunei fapte de natură penală sau contravenţională’, au transmis reprezentanţii Poliţei Vâlcea.
Tânărul a fost dat dispărut de familie miercuri, iar de atunci era căutat de poliţişti. Bărbatul a fost căutat inclusiv de pompieri şi scafandri într-un baraj din nordul Râmnicului, după ce joi, în jurul orei 9,38, autorităţile au fost sesizate că ar fi posibil să se fi aruncat acolo. Zece pompieri, cu două autospeciale de serviciu, două bărci cu sonar şi o ambulanţă SMURD, plus scafandrii chemaţi de la ISU Dâmboviţa şi ISU Olt au scotocit de atunci şi până în jurul orei 17,00 prin tot barajul.
‘Scafandrii sosiţi la locul intervenţiei întrerup misiunea de căutare a persoanei dată dispărută, deoarece poliţia a anunţat ca persoana a fost găsită în faţa blocului de către ei. Echipajele se vor retrage la baze’, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.