Doi tineri aflaţi la un bal al bobocilor din Râmnic au fost prinşi cu droguri cunoscute sub denumirea de ‘cristale’, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, drogurile au fost găsite ascunse în încălţămintea unui dintre ei după ce, pe parcursul întregului eveniment ce a avut loc sâmbătă la un restaurant din municipiul reşedinţă, cei doi au avut un comportament suspect.
‘Pe parcursul evenimentului, doi tineri au atras atenţia autorităţilor manifestând un comportament suspect. Jandarmii vâlceni i-au legitimat pentru a evalua situaţia şi pentru a stabili motivele comportamentului lor. În urma controlului corporal preventiv efectuat, s-a constatat ca unul dintre tineri purta asupra sa, ascunse în încălţăminte, substanţe suspecte, presupuse a fi interzise de legislaţia în vigoare. Cei doi tineri au declarat ca aceste substanţe, cunoscute stradal sub denumirea de ‘Cristale’, erau destinate consumului propriu’, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle.
Tot în aceeaşi seară şi la acelaşi eveniment au fost depistaţi alţi doi tineri, de 19 şi respectiv 21 de ani, cu un cuţit cu lamă pliabilă şi un spray lacrimogen, obiecte pe care le aveau ascunse în interiorul hainelor.
Atât drogurile, cât şi obiectele periculoase depistate asupra tinerilor au fost confiscate şi urmează să fie înaintate organelor abilitate împreună cu documentele întocmite în urma intervenţiei, pentru continuarea cercetărilor.