Trei persoane din comuna Milcoiu, cu vârste de aproximativ 30 de ani, au suferit arsuri şi au fost transportate la spital, vineri seara, după ce ar fi aprins focul în sobă cu benzină, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger. Acesta a precizat că două dintre persoanele transportate la spital prezentau arsuri de gradul I şi II pe aproape jumătate din suprafaţa corpului, iar cea de-a treia persoană avea arsuri mai puţin grave. ‘Angajaţii din cadrul ISU Vâlcea intervin la această oră pentru acordarea de prim ajutor medical în comuna Milcoiu, sat Izbăşeşti, unde 3 persoane au suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului. Potrivit solicitării făcute prin 112, acestea au suferit arsuri în mod accidental, în urma folosirii de benzină pentru aprinderea focului în sobă. Pentru persoanele în cauză au fost alocate un echipaj SMURD şi două echipaje ale SAJ Vâlcea, acestea fiind transportate la spital’, a spus Octavian Fulger. Potrivit aceleiaşi surse, nu s-a produs un incendiu.