Salvamontiştii vâlceni intervin joi seara pentru salvarea unui turist accidentat într-o zonă greu accesibilă din Munţii Latoriţei, la aproximativ un kilometru de pârtia de schi Transalpina.
Coordonatorul echipei de salvamontişti din Voineasa, Marcel Andreescu, a precizat că în zonă este viscol şi pericol de avalanşă, dar că fac tot ceea ce pot să ajungă cât mai repede la bărbat pentru a-l aduce într-o zonă sigură.
Din informaţiile obţinute, se pare că turistul, cetăţean polonez, ar fi ajuns în zona respectivă, din greşeală, în timp ce se plimba cu snowmobilul. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)