În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, profesorul Valentin Stan a criticat haosul care domină procesul de formare a noului Guvern, scrie gandul.ro.
Valentin Stan a explicat că absența unui premier desemnat în procesul de negociere pentru guvern compromite întreaga construcție politică. În democrațiile consolidate, precum Germania, Franța sau Marea Britanie, cel care urmează să fie premier este cel care coordonează discuțiile pentru formarea majorității.
„De ce nu putem să numim un prim-ministru? Dragii mei, e extrem de simplu. N-ați văzut în viața vieților voastre, nicăieri pe planetă, în lumea civilizată – Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda, mergeți unde vreți în Europa – n-o să găsiți nicăieri o negociere pentru programe de guvernare care să nu fie coordonată de cel care urmează să devină prim-ministru. Nu există pe planetă așa ceva.’”
Acesta a continuat prin a clarifica faptul că desemnarea unui premier înainte de negocierile propriu-zise este impusă de Constituție, prim-ministrul fiind cel care pune în aplicare programul de guvernare. În lipsa acestuia, viitorul Executiv riscă să-și piardă din credibilitate.
„Nu e vorba de idiosincrazii, de sofisticării ieftine. Este vorba de un principiu fundamental: cel care urmează să aplice programul de guvernare trebuie să aibă legătură cu el. Dacă nu are, nu-l poate aplica. De-aia el coordonează procesul. De-aia Constituția spune că mai întâi se desemnează premierul, după care premierul își negociază susținerea în Parlament, pe baza unui program cu care merge acolo pentru a fi validat.”
Sursa: Ecopolitic.ro





